Juniori in miscare Pitesti – Sambata, atelier educativ pentru copiii intre 7 – 12 ani

juniori11

Pe cât de important este pentru copii să facă mișcare încă de la vârste fragede, pe atât de important este să interacționeze cu alți copii prin activități care îi provoacă să se autodepășească pe ei înșiși, în timp ce învață să lucreze în echipă și să se adapteze în diferite grupuri.

Pentru că ne dorim să contribuim la dezvoltarea armonioasă a copiilor, sâmbăta aceasta, 14 martie, ora 11:00, îi așteptăm la Juniori în mișcare pe copiii între 7 – 12 ani și cu chef de mișcare și distracție! Aceasta activitate este o ramură a programului educativ “Juniori în afaceri”, dezvoltat de 3 ani în București, și se axează pe dezvoltarea fizică și emoțională a copiilor.

poză

Caracterul practic-aplicativ al acestor jocuri non-formale permit îmbinarea activității fizice cu cea intelectuală. Rolul abilităților practice se concretizează în dezvoltarea psihomotorie, intelectuală, afectivă şi estetică a copilului. Copilul învaţă să-şi coordoneze mişcările, capătă pricepere, îndemânare și nu în ultimul rând, îşi formează unele deprinderi practice de a opera cu diverse materiale şi instrumente.

Ce înseamnă Juniori în mișcare?

Programul constă în desfăşurarea jocurilor de mișcare sub formă de concurs, cu împărţirea copiilor  pe echipe, ce îi determină pe aceștia să se gândească nu numai la propria persoană, ci şi la ceilalţi, la victoria echipei din care fac parte. Juniorii își dezvoltă  astfel spiritul de colaborare. Mai mult, prin joc se formează o serie de trăsături de caracter: respectul faţă de coechipieri şi adversari, exigenţa, atitudinea corectă faţă de joc, iniţiativa, sinceritatea, cinstea şi modestia. Atelierul urmărește să le dezvolte participanţilor voinţa, perseverenţa, încrederea în forţele proprii şi relații de prietenie.

poză (1)

Jocurile din cadrul programul nostru le oferă copiilor un prilej de distracție și de exersare a muncii în echipă. La începutul programului de training participanții își formulează obiective individuale și de grup. La sfârșit, ei verifică și analizează gradul în care și-au atins aceste obiective.

Programul activităților:

  1. Joc de prezentare și de cunoaștere

  2. Hoţii şi poliţiştii – în două echipe, copiii vor juca pe rând va juca rolul poliţiştilor şi al hoţilor. Oare vor reuși aceștia să colaboreze între ei și să fie învingători în a descoperii hoții?

  3. Tricoul – strategie sau rapiditate? Sau amândouă? Oare cine va găsi cea mai bună soluție de a transporta în mod original un tricou?

  4. Sardinele – oare ce rol avem intr-un grup? Oare cum suntem perceputi de grupul în care suntem? Prin acest joc trainerul va avea rolul de a echilibra percepţia interioara a copilului cu percepţia exterioara a grupului.

  5. Surpriză de final.

poză 2

Informatii pentru participare:

Grupa de vârsta: 7 – 12 ani

Număr de participanți: 12 copii

Ora desfășurare: 11:00 – 12:30

Locația: Trivale Mall Centre, etaj 3

Trainer: Valentina Ştefănică

Prețul biletului de participare: 20 de lei. Sunt incluse: materialele pentru jocuri, diplomele de participare. După înscriere parinții vor primi prin email un material cu mai multe informații organizatorice.

Înscrierile au loc până la data de 13 martie, ora 16:00, completând formularul:

https://kidster.typeform.com/to/TwoS3t

Pentru mai multe detalii, contactați-ne la pitesti@kidster.ro sau 0721 17 64 62.

Vă așteptăm cu drag!

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>